4 sfaturi de care să ţii cont atunci când bebeluşul este constipat

Constipaţia reprezintă un context medical care poate afecta atât adulţii, cât şi copiii, încă din primele luni de viaţă. Apariţia constipaţiei la copii poate fi influenţată de o multitudine de factori şi comportamente.

Constipaţia la copii
Bebeluşii trec printr-o serie de transformări, flora lor intestinală adaptându-se la noile condiţii de hrană, fapt care poate genera o întârziere a tranzitului intestinal.
De asemenea, pentru bebeluşii alăptaţi la sân, oprirea laptelui matern şi introducerea formulei de lapte praf sau orice schimbare a formulelor de hrană, pot genera apariţia constipaţiei, pentru o perioadă scurtă de timp. Asociată cu colici, reflux şi dureri de burtică în jurul buricului, plâns, lipsa poftei de mâncare, vărsături, această problemă trebuie remediată rapid.
Un copil este constipat atunci când scaunul este rar, la mai mult de trei zile şi când devine dur. Fiecare copil are ritmul său, iar pentru un copil care are scaun zilnic, un episod în care întârzie mai mult de trei zile, va fi considerat un episod de constipaţie. Consistenţa scaunului reprezintă şi aceasta un criteriu de stabilire a tipului de constipaţie.
Aflaţi în faţa unui episod ce poate deveni dureros, cei mici recurg la contractarea muşchilor anali, pentru a preveni trecerea scaunului, moment în care ei ar resimţi durere. Îşi pot strânge picioruşele, astfel încât să fie siguri că nu vor avea scaun. În funcţie de vârsta micuţului, se pot găsi metode care să-l ajute să depăşească acest episod.

4 sfaturi de care sa tii cont

Picture 1 of 5

CONTINUARE – 4 sfaturi de care să ţii cont atunci când bebeluşul este constipat

Pages: 1 2 3 4 5 6

Ai ceva de adăugat?...

*